Prima pagină » Știri externe » Papa şi-a anulat activităţile de sâmbătă din cauza unei gripe uşoare

Papa şi-a anulat activităţile de sâmbătă din cauza unei gripe uşoare

Papa Francisc şi-a anulat audienţele de sâmbătă din cauza unei gripe „uşoare”, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.
Papa şi-a anulat activităţile de sâmbătă din cauza unei gripe uşoare

Potrivit Reuters, suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, are întâlniri regulate cu oficiali ai Vaticanului în zilele de sâmbătă, precum şi audienţe private.

De asemenea, el avea programată o întâlnire cu preşedintele Guineei Bissau.

La începutul acestei luni, Papa a sărit peste citirea unui discurs pregătit pentru o întâlnire cu rabinii europeni, deoarece suferea de o răceală, dar a părut să fie sănătos în timpul unei întâlniri cu copiii câteva ore mai târziu.

Următoarea apariţie publică a Papei este programată pentru duminică, când este aşteptat să se adreseze mulţimii în cadrul mesajului său săptămânal Angelus din Piaţa Sfântul Petru.

De asemenea, el este aşteptat să participe la conferinţa COP28 privind clima, din Dubai, în perioada 1-3 decembrie.