Simona avea de gând să înceapă pregătirea pentru Australian Open odată cu începutul noului an, dar planurile i-au fost modificate în momentul în care a primit invitaţia de a participa la Intercontinental Wolrd Tennis Thailand Championship, competiţie care se va desfăşura la Hua Hin, în Thailanda, şi la care vor mai lua parte Karolina Pliskova (4 WTA), Jelena Ostapenko I7 WTA) şi Johanna Konta (9 WTA). Tragerea la sorţi va avea loc pe 23 decembrie, iar câştigătoarele semifinalelor se vor înfrunta în finală, învinsele urmând să joace pentru locul al treilea, scrie Prosport.
Strategia Simonei? Va juca două meciuri în Thailanda, apoi va mai zăbovi câteva zile în Asia, unde se va pregăti pentru Australian Open: „Va fi prima dată când aceste patru jucătoare vor participa la turneul de la Hua Hin. După turneu vor mai sta 5 zile aici pentru a se pregăti pentru Australian Open”, a anunţat unul dintre organizatorii competiţiei thailandeze.
Primul turneu oficial la care va participa Simona Halep este Shenzen, competiţie care începe pe 1 ianuarie 2018.