Senatul a adoptat o lege privind instituirea ”Zilei minorităţilor naţionale” ca sărbătoare naţională, alta decât cea pe care o dorea UDMR

Plenul Senatului a adoptat luni, cu unanimitate de voturi, iniţiativa legislativă privind instituirea ”Zilei Minorităţilor Naţionale din România” ca sărbătoare naţională pe 18 decembrie, autorităţile centrale şi locale putând sprijini logistic şi/sau financiar evenimentele organizate în acest sens.

Urmărește
2839 afișări
Imaginea articolului Senatul a adoptat o lege privind instituirea ”Zilei minorităţilor naţionale” ca sărbătoare naţională, alta decât cea pe care o dorea UDMR

"Se instituie ziua de 18 decembrie «Ziua Minorităţilor Naţionale din România», ca zi de sărbătoare naţională. (...) Anual, cu prilejul sărbătoririi «Zilei Minorităţilor Naţionale din România», se organizează manifestări culturale dedicate acestei sărbători”, se arată în iniţiativa legislativă a deputaţilor din grupul minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară.

Potrivit proiectului de lege, autorităţile locale şi centrale vor putea contribui cu sprijin logistic şi/sau financiar, după caz, iar posturile publice de radio şi televiziune vor include în programul zilei aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea ”Zilei Minorităţilor Naţionale din România”.

Liderul senatorilor UDMR Cseke Attila a declarat că şi grupul parlamentar al Uniunii susţine proiectul de lege.

Supus la vot, proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi, toţi cei 92 de senatori prezenţi votând ”pentru”.

Prima cameră sesizată a fost Senatul, Camera Deputaţilor fiind forul decizional.

La Senat se află şi o iniţiativă legislativă a UDMR care prevede consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România.

Săptămâna trecută, coaliţia de guvernare a decis amânarea votării iniţiativei UDMR.

Fostul preşedinte Traian Băsescu, senator PMP, a cerut respingerea proiectului legislativ în şedinţa de luni, susţinând că proiectul reprezintă un element de şantaj reciproc.

”Acest proiect se plimbă funcţie de nevoia de şantaj a majorităţii de către UDMR. De aceea, eu vă propun să votăm azi, pentru că va trebui să ştim cât de departe poate merge PSD cu concesiile faţă de UDMR şi câtă răbdare are UDMR la şantajul pe care, la rândul său, îl face PSD-ul. Sunt un om care respectă naţiunea maghiară şi toate sărbătorile ei. Ca cetăţean şi ca preşedinte i-am felicitat adesea. M-am dus şi în mijlocul lor şi când au vorbit despre autonomie şi le-am spus câtă autonomie au la Caracal vor avea şi la Sf. Gheorghe (...) Dar Ungaria şi ungurimea are trei sărbători naţionale. Nu spune nimeni că 15 martie 1848 nu a fost un moment de lansare de la Parlamentul de la Pesta a Revoluţiei de la 1848, dar acest program, printre altele, viza şi anexarea Transilvaniei la Ungaria. Acest punct a generat mii de morţi printre români şi maghiari. De aceea, personal, consider că a insista în Parlamentul României şi a menţine acest proiect de lege în viaţă, amânându-l din şedinţă în şedinţă, funcţie de nevoile politice ale celor două partide politice, nu înseamnă decât a da ocazia unui şantaj”, a spus Traian Băsescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici