Victor Ponta, fost președinte al PSD și premier al României, a declarat în emisiunea OFF The Record, pe Mediafax, că – în acest moment – există majoritatea necesară pentru ca un viitor premier să fie învestit de către Parlament.
„Că este această antipatie între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan? Foarte bine că e. (…) Dacă mă desemnează mâine pe mine, păi mine am majoritate. Dacă îl desemnează pe Grindeanu, are majoritate. Mai greu, dar are. Nazare are majoritate. Tomac ar putea să aibă dar desemnează omule odată. Și nu e treaba ta ca președinte să faci majorități. Absolut deloc Este treaba primului ministru să negocieze cu partide, cu parlamentari independenți. Nu doar să negocieze să-i dea votul la învestire. Că de fapt asta e marea problemă. (…)
Deci nu e treaba lui Nicușor Dan să facă majoritatea. majoritatea nici pentru guvern, pentru instalare, cum nu e treaba lui nici să facă majoritatea pentru legea salarizării și nu e bine ca președintele să-și asume un eșec care nu era lui. El are alte situații pe care trebuie să-și le asume de politică externă, de apărare. Dar asta că n-a trecut legea salarizării nu e treaba președintelui, era treaba unui guvern cu puteri depline”, susține Victor Ponta.
Fostul președinte PSD consideră că partidul pe care l-a condus nu trebuia să facă parte dintr-un Guvern alături de USR. Acum, Nicușor Dan nu poate să desemneze un premier fără sprijinul PSD, crede Ponta.
„Nicușor Dan nu e pe mână cu nimeni. (…) Nici n-are ce să reușească, nici Guvernul nu o să-l pună fără PSD. Nici suspendarea inițiată de Simion nu trece fără PSD.
Nici schimbarea președintelui de la Senat, care e de fapt singura poziție care le interesează pe Nicușor: cine e la Senat ca să văd dacă îmi ia locul sau nu.
Dar e o realitate și ideea asta: o să facă numai ce zice USR USR-ul e 10% din cei care au votat, deci 5% din populație, declară Victor Ponta.
Fostul premier al României consideră că PSD trebuie să negocieze în continuare cu partidul AUR, condus de George Simion.
„Eu le-am spus mereu: terminați cu prostia că voi nu vorbiți cu AUR. Fără AUR nu treceți moțiunea. Până la urmă au vorbit cu AUR. Și acum trebuie să vorbească cu AUR. O să vezi, o să vorbească cu AUR. Și trebuie să vorbească cu AUR. (…)
Nicușor Dan, nu se pricepe. Și nu este treaba lui să guverneze România. Nu e treaba lui să guverneze România. Adică salarii, pensii, taxe, nu sunt treaba lui. De ce se ocupă de ceva ce nu e la el?
Bun, deci lui trebuie un prim-ministru. Îi trebuie un prim-ministru care, pe de-o parte, chiar să fie în stare să conducă sistemul ăla, să nu-i pună probleme politice, că Bolojan îi pune probleme politice, da? Nazare, Tomac, cine vrei, nu-i pune nicio problemă politice.
Un prim-ministru care să dea o stabilitate, să-și facă o echipă. Nu de turbați de ăștia”, spune Ponta.
„Soluția e următoarea. Foarte simplă. Vrei Guvern politic? Îl pui pe Grindeanu. Care Grindeanu în ziua votului pentru Guvern, organizează votul la Camera Deputaților și se alege unul de la AUR președinte al Camerei Deputaților și ai super majoritate 300 de voturi.
Grindeanu este președintele Camerei și eliberează funcția.
Sau 2: Dacă nu vrei politic, îl pui pe Nazare sau pe Tomac că își face Guvern politic. Tehnocrat înseamnă să îți iei toate înjurăturile tuturor și să nu faci absolut nimic. Să nu poți face nicio reformă.
Să fie un guvern politic fără USR”, susține fostul președinte PSD.
De 115 zile România funcționează cu un Guvern interimar, cu puteri reduse, premierul Bolojan fiind demis de Parlament prin moțiune de cenzură pe 5 mai 2026.