Trump nu prelungeşte termenul pentru TikTok: Le-am spus să facă o înţelegere, după 15 septembrie o să-I închidem în SUA

  • Există o confuzie privind termenul de vânzare sau închidere al TikTok în SUA.
  • Codul sursă al TikTok intră sub incidenţa noilor legi privind exportul din China.
  • Donald Trump a precizat că 15 septembrie este data limită pentru TikTok.
Urmărește
674 afișări
Imaginea articolului Trump nu prelungeşte termenul pentru TikTok: Le-am spus să facă o înţelegere, după 15 septembrie o să-I închidem în SUA

Profimedia

Se apropie termenul stabilit de Donald Trump pentru vânzarea sau închiderea TikTok şi lucrurile devin din ce în ce mai confuze şi mai complicate.

Lista potenţialilor cumpărători e plină de nume grele – Oracle, Twitter sau asocierea ciudată dintre Microsoft şi Walmart. Toţi cu gândul la cei 800 de milioane de utilizatori TikTok, din care 100 de milioane sunt numai în Statele Unite.

Principala problemă acum o reprezintă codul sursă al TikTok, dezvoltat în China, care intră sub incidenţa noilor legi chineze privind exportul.

A existat şi o confuzie privind data limită a tranzacţiei, unii susţineau că e vorba de 20 septembrie, alţii de 15 septembrie, confuzie lămurită chiar de Donald Trump, dar am aflat şi că siguranţa naţională s-a cam transformat în siguranţă... financiară.

”Le-am spus că au până pe 15 septembrie să facă o înţelegere, după aceasta o să-I închidem în această ţară. Şi am spus că Statele Unite trebuie să fie bine recompensate, pentru că noi am făcut posibilă dezvoltarea lor, aşa că Trezoreria trebuie bine recompensată,” a declarat preşedintele american, Donald Trump.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici