Video ŞTIRILE OREI 09.00 | 2 aprilie

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 09.00

Urmărește
101 afișări

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă participă, azi, de la ora 14.00, la şedinţa comună solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO şi a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Ion Iliescu a fost operat de medicii de la Institutul C.C. Iliescu, diagnosticul său fiind pericardită lichidiană - tamponadă cardiacă. Conform unui comunicat al spitalului, rezultatul intervenţiei a fost unul foarte bun, fostul şef de stat fiind "stabil şi în afara unui pericol imediat".

A doua etapă rezervată completării/depunerii/validării cererilor - tip de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 începe azi, 2 aprilie, şi se adresează copiilor care nu au fost înscrişi sau nu au participat în prima etapă.

Membrii Camerei Comunelor s-au pronunţat aseară împotriva organizării unui nou referendum, respingând toate cele patru amendamente supuse la vot.

O balenă însărcinată, care avea în burtă peste 200 de kilograme de plastic, a fost găsită moartă pe o plajă din Sardinia, fapt ce a dus atât la moartea acesteia cât şi a fetusului, a anunţat ministrul Mediului din Italia.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici