Video ŞTIRILE OREI 12.00

MEDIAFAX vă prezintă ştirile orei 12.00

Urmărește
120 afișări

Liderii coaliţiei PSD-ALDE, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu vor continua, marţi la prânz discuţiile la Parlament, pe marginea bugetului pentru 2019, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. La şedinţă vor mai participa premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

România este considerată o ţară "liberă" din punctul de vedere al drepturilor politice şi civice, conform raportului Freedom House. Potrivit raportului, la nivel mondial, s-a constatat un regres al stării democraţiei, inclusiv în naţiuni dezvoltate.

Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare pentru toţi românii care tranzitează sau vor să călătorească în Grecia. Mai multe zone ale ţării se află, azi, sub cod roşu şi portocaliu de furtuni puternice, vânt şi căderi de grindină.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, ieri seara, că vrea să se împrumute de la bănci, în februarie: 2,125 miliarde de lei, inclusiv sumele suplimentare, cu 28% (465 de milioane de lei) mai mult decât au atras în ianuarie şi cu 42,5% (1,575 miliarde de lei) sub cea vizată în ianuarie.

O femeie a fost reţinută de poliţie, după ce opt persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite într-un incendiu izbucnit într-o clădire rezidenţială din vestul Parisului, au anunţat autorităţile. Procurorul din Paris a declarat că anchetatorii suspectează că incendiul ar fi un caz criminal, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici