Marţi, 12 decembrie 2000 / 11:15:00 – Rezultate alegeri: Iliescu – preşedinte, PDSR la guvernare, PNŢCD în afara Parlamentului

BUCUREŞTI, 12 dec (MEDIAFAX) – Biroul Electoral Central (BEC) a comunicat, marţi, la ora 11.00, rezultatele definitive ale celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, din 10 decembrie, după ce Comisia Naţională de Statistică a reuşit să centralizeze datele cu rezultatele votării din toate cele 15.383 de secţii de votare din ţară şi din străinătate.

Astfel, din 10.020.870 total voturi valabil exprimate, candidatul PDSR, Ion Iliescu, a obţinut 6.696.623 de voturi, adică 66,83 la sută din sufragii, asigurîndu-şi supremaţia în aproape toate judeţele şi în municipiul Bucureşti, cu o singură excepţie, judeţul Bistriţa Năsăud, unde candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a obţinut 54,56 la sută din voturi. La nivel naţional, Corneliu Vadim Tudor a obţinut 3.324.247 de voturi, reprezentînd 33,17 la sută din sufragii. După o pauză de patru ani, PDSR şi Ion Iliescu revin la conducerea ţării, succesul fiindu-le asigurat mai mult de eşecul politic al coaliţiei decît de schimbarea semnificativă a imaginii partidului deteriorată în perioada guvernării sale precedente. Electoratul a acordat votul, la fel ca în 1996, forţelor de opoziţie, realizînd alternanţa la putere, pe fondul nemulţumirilor populaţiei faţă de situaţia economică şi socială din ţară, generată de ezitările şi de prestaţia lamentabilă a coaliţiei CDR-PD-UDMR. În mod normal, PDSR – principalul partid de opoziţie între 1996-2000 – ar fi trebuit să strîngă, pe lîngă sufragiile electoratului fidel, mult mai multe voturi din partea celor dezamăgiţi de guvernarea din această perioadă. Acest lucru i-ar fi permis partidului lui Ion Iliescu să guverneze singur, cu lejeritate, însă erodarea imaginii PDSR în guvernările de pînă în ’96 şi etichetarea lui drept antireformist şi corupt a făcut ca el să împartă succesul electoral cu PRM. PNŢCD, partid cu tradiţie antebelică, a avut după 1989 o evoluţie sinusoidală, de la o reprezentare modestă în Parlament, la principala formaţiune de guvernare în 1996, pînă la căderea în 2000 în afara Parlamentului, eşecul final fiind determinat de lipsa de consistenţă a conducerii alese după decesul liderului de necontestat Corneliu Coposu. PNŢCD, care continuă tradiţia PNŢ din prima jumătate a secolului, este cel de-al doilea partid „istoric” care ratează Parlamentul, după cum a făcut-o şi PNL în 1992, în urma unui şir de decizii politice nefericite. PNŢCD a mizat greşit pe longevitatea alianţei ale cărei promisiuni electorale s-au realizat în prea mică măsură. După patru ani de guvernare inconsistentă, soldată cu scăderea nivelului de trai, într-o coaliţie ce a oferit electoratului spectacolul disensiunilor, eşecul era previzibil, mai ales că PNŢCD s-a dovedit a fi un partid nesigur, măcinat între a fi la putere sau în opoziţie şi avînd mult prea multe conflicte interne şi grupări centrifuge.