BUCUREŞTI, 20 mai (MEDIAFAX) – Preşedintele Ion Iliescu şi fostul suveran al României, Mihai I, s-au întîlnit sîmbătă seara la Palatul Cotroceni. Regele Mihai I a fost întîmpinat la sosirea la Palatul Cotroceni de preşedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Năstase, consilierii prezidenţiali Corina Creţu, Simona Miculescu, Ioan Talpeş, consilierul de stat Victor Opaschi şi de secretarul general al Guvernului, Serban Mihăilescu. Fostul suveran al României a fost însoţit de regina Ana de Bourbon Parma, Principesa Margareta şi Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, Simina Mezincescu şi Jonathan Eyal. Şeful statului şi regele Mihai au avut o întîlnire între patru ochi, care a durat cîteva minute. Ea a fost urmată de discuţii în prezenţa premierului, a consilierilor preşedintelui şi a oaspeţilor care l-au însoţit pe Mihai I. Preşedintele Iliescu, regele Mihai, regina Ana, Principesa Margareta şi Principele Radu, premierul Năstase, consilierii prezidenţiali Ioan Talpeş şi Victor Opaschi au participat apoi la un dineu restrîns. Anterior. preşedintele Ion Iliescu a admis că „poate” a greşit în trecut în relaţia sa cu regele Mihai. „Poate am greşit într-o vreme, influenţat şi de starea de spirit, de încorsetarea în care mă aflam şi tensiunea în care lucram”, a declarat preşedintele Iliescu, referindu-se la relaţia sa cu regele Mihai I. El a adăugat că, în prezent, a suvenit o schimbare în această relaţie şi că a ajuns la „o judecată mai lucidă şi mai realistă”. Invitaţia adresată de către preşedintele Ion Iliescu Regelui Mihai de a vizita România reprezintă o veritabilă surpriză, după mai mult de zece ani în care cele două personalităţi au fost într-o dispută continuă.