Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, promovabilitatea sesiunii de toamnă a bacalaureatului este de 29,85 la sută.
Din cei 2.313 candidaţi înscrişi, prezenţi la probele din sesiunea de toamnă a examenului au fost 1.973, iar doi au fost eliminaţi pentru că aveau telefoane mobile în examen.
Dintre cei prezenţi, au fost respinşi 1.382 de candidaţi, din care 1.182 au luat medii sub 5.00. Cei mai mulţi candidaţi, adică 504, au obţinut medii cuprinse între 6.00 şi 6,99.
Au obţinut medii peste cinci, dar sub şase cât era necesar, 200 de candidaţi, în judeţ nefiind înregistrată nicio medie de zece.
Promovabilitatea din toamna anului trecut, înainte de contestaţii, era de 16,71 la sută în judeţul Arad, cu 13 procente mai mică decât în prezent.