Crin Antonescu a spus că ideea că acţiunea suspendare a preşedintelui s-a produs la comanda sa, pentru că ar fi vrut să ajungă mai repede la Cotroceni, a fost răspândită de „instrumentele de propagandă ale lui Traian Băsescu”.
La rândul său, preşedintele PSD a spus că partidul său nu a fost dus de nimeni către suspendarea preşedintelui Băsescu.
„Nici PSD în ansamblul său, nici eu personal nu ne-a luat nimeni de mână să ne ducă la suspendare. Suntem un partid puternic”, a spus Ponta.
El a spus că a fost vorba despre o decizie comună a USL.
„Deciziile politice luate de USL de a construi USL, de a conduce împreună la guvernare, de a-l suspenda pe Traian Băsescu, de a guverna împreună (…) Decizia de a-l susţine pe Crin Antonescu la preşedinţie este o decizie adoptată de PSD în congres şi nu poate fi schimbată decât în congres aşa cum decizia de a mă susţine pe mine ca premier a fost luată în congresul PNL şi nu poate fi schimbată decât în congres. Eu unul îmi asum toate deciziile luate în USL”, a adăugat Victor Ponta.