Prima pagină » Sport » Fostă cerşetoare, acum campioană mondială la haltere. Povestea fetei de 15 ani din Bistriţa

Fostă cerşetoare, acum campioană mondială la haltere. Povestea fetei de 15 ani din Bistriţa

Medaliata cu aur în proba de smuls a Campionatelor Mondiale de haltere pentru juniori 2 de la Kosice (Slovacia), bistriţeanca Monica Csengeri (43 de kilograme, 15 ani) a cerşit înainte să se apuce de sport.
Fostă cerşetoare, acum campioană mondială la haltere. Povestea fetei de 15 ani din Bistriţa

Sportiva antrenată de Adrian Chivu la CSM Bistriţa este elevă la Şcoala Sfânta Maria şi practică halterele de 3 ani. „Am adus-o greu în sala de haltere. Cerşea pe pietonal, e dintr-o familie tare amărâtă. Îi dădeam câte 5 lei, câte 10 lei să vină la sală. Acum, în afara acestei medalii, mai are şapte recorduri naţionale şi bronz la europene”, a declarat Adrian Chivu pentru sportulbistritean.ro.

Monica Csengeri s-a impus la aceste mondialele din Kosice smulgând 62 de kilograme.