Prima pagină » Life-Inedit » Salma Hayek la 46 de ani: Secretele frumuseţii dezvăluite de vedetă

Salma Hayek la 46 de ani: Secretele frumuseţii dezvăluite de vedetă

Actriţa Salma Hayek a dezvăluit că unul dintre secretele tenului său perfect este faptul că nu se spală pe faţă dimineaţa, acest lucru ajutând-o să-şi păstreze tinereţea pielii.
Salma Hayek la 46 de ani: Secretele frumuseţii dezvăluite de vedetă

Actriţa are 46 de ani şi este considerată una dintre cele mai frumoase femei ale lumii.

Salma Hayek a declarat, vineri, într-un interviu pentru postul de televiziune ITV: „Ok, unul dintre secrete – spală-te întotdeauna pe faţă seara. Curăţă tenul, foarte foarte bine seara”, informează dailymail.co.uk.

„Un alt secret ciudat – nu te spăla pe faţă dimineaţa, deloc, niciodată. Pentru că noaptea pielea se regenerează, îşi reface anumite uleiuri de care ai nevoie pentru a-ţi păstra tenul tânăr şi echilibrează PH-ul”, mai spune actriţa. „Deci dimineaţa, poţi stropi pielea cu apă – ceva uşor -, dar niciodată nu o spăla. Iar dacă tenul tău este murdar dimineaţa, înseamnă că nu l-ai curăţat bine seara”, a explicat actriţa.

Salma Hayek a lansat o gamă de produse de înfrumuseţare pe care le foloseşte tot timpul şi care pot fi găsite într-un singur magazin din SUA. Ea atribuie frumuseţea tenului său şi faptului că foloseşte aceste creme.

Actriţa americană joacă în cel mai recent film al regizorului Oliver Stone, „Brutele/ Savages”, alături de John Travolta, Benicio Del Toro şi Taylor Kitsch. Filmul va fi lansat în România pe 28 septembrie.

Salma Hayek este una dintre cele mai exotice frumuseţi de la Hollywood. Ea a fost nominalizată la Oscar pentru interpretarea pe marele ecran a pictoriţei mexicane Frida Kahlo din „Frida” (2002). Salma Hayek este producătorul executiv al celebrului serial de televiziune american „Betty cea urâtă din New York”.