Prima pagină » Știri externe » Alunecarea de teren produsă joi în sud-vestul Chinei s-a soldat cu moartea a 18 elevi

Alunecarea de teren produsă joi în sud-vestul Chinei s-a soldat cu moartea a 18 elevi

Optsprezece elevi ai unei şcoli primare din sud-vestul Chinei au murit joi în urma unei alunecări de teren, a relatat presa oficială.
Alunecarea de teren produsă joi în sud-vestul Chinei s-a soldat cu moartea a 18 elevi

Catastrofa s-a produs la ora locală 8.00 (3.00, ora României) în satul Zhenhe, în provincia Yunnan, în momentul în care elevii ajunseseră la şcoală, a relatat agenţia China Nouă.

Deşi, teoretic, erau în vacanţă, elevii recuperau orele pierdute din cauza unui seism ce s-a produs recent în regiune.

Trupul ultimei victime a fost recuperat de sub dărâmături vineri dimineaţă, a precizat postul naţional de radio chinez pe site-ul său de internet. Potrivit sursei citate, un locuitor din sat este în continuare dat dispărut.

La 7 septembrie, regiunea a fost zguduită de un cutremur cu magnitudinea 5,6, care s-a soldat cu 81 de morţi. În ultimele zile, zona a fost afectată de precipitaţii abundente, care se pare că au declanşat alunecarea de teren.