În acest sfârşit de săptămână, în timpul unei acţiuni desfăşurată în municipiul Turnu Măgurele, de poliţişti ai Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Teleorman, a fost oprit pentru control un autoturism ce avea plăcuţele de înmatriculare deteriorate.
În urma controlului efectuat asupra vehiculului şi a conducătorului auto, poliţiştii au constatat că şoferul, Robert V. (32 de ani), din Turnu Măgurele, nu deţinea permis de conducere auto.
În continuarea verificărilor şi în urma schimbului de date şi informaţii prin Biroul SIRENE (Supplementary Information Request at National Entry) din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) – al Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR), a reieşit faptul că acest autoturism figura în baza de date ca fiind sustras din Spania.
Poliţiştii au ridicat şi indisponibilizat autoturismul, iar suspectului i-a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care maşina a ajuns în posesia acestuia, arată sursa citată.