Prima pagină » Sport » Venezuela îşi cere scuze după ce la meciul cu Ecuador s-a intonat imnul Mexicului

Venezuela îşi cere scuze după ce la meciul cu Ecuador s-a intonat imnul Mexicului

Federaţia Venezuelană de Fotbal (FVF) a trimis o scrisoare forului din Ecuador, în care şi-a cerut scuze pentru faptul că la meciul de marţi dintre reprezentativele celor două naţiuni, din preliminariile CM-2014, s-a intonat imnul Mexicului în locul celui al ecuadorienilor.
Venezuela îşi cere scuze după ce la meciul cu Ecuador s-a intonat imnul Mexicului

Preşedintele FVF, Rafael Esquivel, i-a scris omologului său ecuadorian, Luis Chiriboga, că îi cere „sincer scuze fotbalului din Ecuador” pentru confuzie şi că greşeala a fost involuntară, informează cotidianul As.

Conform imaginilor televizate, marţi seară jucătorii ecuadorieni au fost vizibil surprinşi şi unii chiar şi-au retras mâinile de la piept când şi-au dat seama că nu era imnul lor cel intonat.

Meciul de marţi s-a terminat la egalitate, scor 1-1.