Prima pagină » Sport » Lionel Messi: Ronaldo a fost eroul meu

Lionel Messi: Ronaldo a fost eroul meu

Atacantul argentinian al formaţiei FC Barcelona, Lionel Messi, considerat cel mai bun fotbalist din lume, a dezvăluit că fostul star brazilian Ronaldo a fost "eroul" său, conform unui interviu acordat publicaţiei Four Four Two.
Lionel Messi: Ronaldo a fost eroul meu
Luminita Turcu
06 nov. 2012, 17:21, Sport

„Ronaldo (n.r. – brazilianul Ronaldo Luís Nazário de Lima, nu portughezul Cristiano Ronaldo) a fost eroul meu. Îmi plăcea să urmăresc jucători precum Zidane, Ronaldinho şi Rivaldo, dar Ronaldo a fost cel mai bun marcator pe care l-am văzut. Era atât de rapid încât putea marca din nimic şi nu am văzut pe altcineva care să lovească balonul mai bine ca el”, a spus Messi, în numărul din noiembrie al revistei engleze.

Messi, în vârstă de 25 de ani, a crescut în vremea în care Ronaldo (36 de ani), care a jucat la FC Barcelona, Inter Milano sau Real Madrid, era considerat cel mai bun fotbalist din lume.

Cei doi jucători au câştigat fiecare de câte trei ori Balonul de Aur.