Agentul, care nu a fost identificat, i-a trimis fotografii cu el cu pieptul gol lui Jill Kelley, femeia care locuieşte în Florida şi care i-a cerut ajutorul după ce a primit mesaje de ameninţare, relatează Wall Street Journal.
S-a dovedit că aceste e-mailuri proveneau de la Paula Broadwell, iar investigaţiile ulterioare au stabilit că Broadwell a avut o relaţie cu directorul CIA. Acest scandal l-a determinat pe David Petraeus să demisioneze din funcţie vineri.
Agentul FBI a fost retras din acest caz vara trecută, iar în prezent face obiectul unei anchete interne, conform Wall Street Journal.
Potrivit unor surse anonime citate de cotidian, superiorii agentului respectiv au început să îşi pună întrebări în momentul în care au văzut că anchetatorul devenise complet „obsedat” de dosarul la care lucra.
Ei au descoperit e-mailuri trimise de agent cu fotografii ale lui cu pieptul gol.
Mărturisirea privind infidelitatea conjugală a directorului CIA a pătat gloria unuia dintre cei mai populari generali americani şi a îngropat speculaţiile privind viitorul politic al unui bărbat pe care mulţi îl vedeau candidând la un moment dat pentru Casa Albă din partea republicanilor.