Începând cu 21 decembrie, cetăţenii din Cehia, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia şi Slovenia vor putea călători în cele 15 state deja membre ale spaţiului Schengen, fără paşaport.
România şi Bulgaria, care au devenit membre ale blocului comunitar în 2007, trebuie să depună mai multe eforturi pentru a întruni criteriile de securitate, potrivit unor oficiali.
"Consiliul (miniştrilor UE) a convenit că au fost întrunite condiţiile de desfiinţare a graniţelor interne pentru cele nouă noi state membre", a spus un oficial al UE.
"Este un pas foarte important pentru cetăţeni. Vor simţi, după extinderea spaţiului Schengen, că fac parte din UE, pentru că pot călători liber, fără vreun control la graniţă, aceasta fiind una dintre ideile de bază ale UE", a precizat ministrul de Interne din Slovenia, Dragutin Mate.
Controalele la aeroporturi pentru zborurile din interiorul spaţiului Schengen vor fi efectuate în continuare, până la sfârşitul lunii martie.
Treisprezece ţări ale UE, dar şi Norvegia şi Islanda, fac parte în prezent din spaţiul Schengen, ai cărui membri au desfiinţat punctele vamale interne.