Cea de-a zecea ediţie a Festivalului filmului etnologic Ethnofilmfest se desfăşoară între 8 şi 11 noiembrie, la Berlin, evenimentul fiind organizat de Ethnologisches Museum Berlin în parteneriat cu Institutul Cultural Român "Titu Maiorescu" (ICR) din Berlin.
În cadrul Ethnofilmfest, este pregătit evenimentul "Focus România", manifestarea găzduind proiecţia mai multor filme documentare româneşti. Astfel, pe 10 noiembrie, va rula documentarul "Blestemul ariciului", la manifestare fiind prezent şi regizorul Dumitru Budrală, director fondator al Festivalului internaţional de film documentar şi antropologie vizuală Astra Film Fest.
"Blestemul ariciului" prezintă viaţa romilor-băieşi din zona Sibiului. "Programarea sa în cadrul galei de la Berlin vine într-un moment în care scandalul internaţional legat de cazul Romulus Mailat, băieş din Avrig, a atins cote maxime. Filmul se bazează pe o cercetare sociologică de peste doi ani şi pătrunde în viaţa şi mentalitatea acestor oameni dincolo de imaginea superficială pe care le-a creat-o presa", transmite Astra Film.
Documentarul a câştigat şase premii internaţionale, fiind selecţionat în festivaluri de profil din Europa, America de Nord şi de Sud, Asia şi Africa. În plus, pentru valoarea cercetării care a stat la baza realizării, filmul a fost achiziţionat de mai multe universităţi şi centre de cercetare precum Deakin University din Australia, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, University College London, Max Plankt Institute pentru Social Reasearch, Halle – Germania, Prescott College, Arizona University USA, Documentary Educational Resource DER – principal distribuitor de documentar în SUA şi IWF, Gottingen, principal distribuitor de documentar în Europa.
"Focus România" se va încheia cu EthnoFilmfest-Party şi cu un recital susţinut de Fanfara Kalashnikov.
Zilele culturii româneşti la Berlin se desfăşoară sub titulatura "Rumanien – Blickwechsel / România – Schimbare de perspectivă".