„Sunt ieşiri electorale, o dorinţă de a ajuta PDL care, atât prin liderii săi care sunt jalnici – domnul Blaga, domnul Ungureanu – cât şi prin faptul că duc în spate amintirea încă vie a ceea ce au făcut, nu prea poate să facă campanie electorală (…) Tot cea ce a spus preşedintele ieri şi alaltăieri rămîne, când faci o analiză serioasă, la nivelul unor declaraţii de campanie electorală care nu cred că ajută cu nimic jalnicele declaraţii date de Blaga, Ungureanu, Neamţi şi toţi ceilalţi din legiunea ARD”, a spus Ponta.
El a susţinut totodată, la Antena 3, că şeful statului dezinformează în cazul observatorilor OSCE, care au mai fost trimişi şi la alegeri din alte state.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că România este suspectată că nu mai este capabilă să organizeze alegeri libere, după fraudele de la referendum, menţionând că va trebui ca fraudele să fie investigate până la capăt.
El a spus că în aceste condiţii va trebui să suportăm situaţia în care vor fi trimişi în ţară observatori OSCE la alegeri, România fiind stat UE.
Ministerul Afacerilor Externe a transmis însă că observarea alegerilor de către OSCE este o practică obişnuită internaţional, pentru asigurarea transparenţei şi confirmarea bunei funcţionări a mecanismelor instituţionale implicate.
MAE aminteşte că în ultimii ani OSCE a monitorizat, printre altele, alegerile anticipate din 6 iunie 2010 si din 12 septembrie 2012 din Olanda, alegerile parlamentare din 10 şi 17 iunie 2012
din Franţa, alegerile parlamentare anticipate din 6 mai 2012 Grecia, parlamentarele din 14 octombrie 2012 din Lituania, generalele din 6 mai 2010 din Marea Britanie, prezidenţialele din 25 aprilie 2010 din Austria, europarlamentarele din 4-7 iunie 2009 din 15 state membre UE, parlamentarele din 17 aprilie 2011 şi prezidenţialele din 22 ianuarie 2012 din Finlanda, parlamentarele din 11 aprilie 2010 din Ungaria, parlamentarele din 9 octombrie 2011 din Polonia, parlamentarele anticipate din 20 noiembrie 2011 din Spania, parlamentarele din 27 septembrie 2009 din Germania, federalele din 23 octombrie 2011 din Elveţia, Alegerile pentru Congres la jumătate de mandat din 2 noiembrie 2010 şi alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie 2012 din SUA.
Cine te reprezintă? Află totul despre politicienii aflaţi în funcţii publice!