Agenţia oficială de presă raportează că ministerul a publicat un comunicat al unui înalt responsabil, al cărui nume nu este citat, care face apel la dialog între puterea siriană şi cei care exprimă „aspiraţii politice”.
„În acest comunicat, înaltul responsabil presează guvernul sirian şi părţile implicate să oprească imediat, complet şi necondiţionat toate actele de violenţă, în special violenţele împotriva civililor nevinovaţi”, a indicat China Nouă.
Comunicatul subliniază de asemenea că statul chinez se opune oricărei intervenţii străine în Siria.
„China dezaprobă orice intervenţie armată şi orice presiune pentru o «schimbare a regimului» din Siria”, a declarat înaltul responsabil citat de agenţie. „Ne opunem oricui intervine în afacerile interne ale Siriei sub pretextul problemelor «umanitare»”, a spus acesta.
În criza siriană, China s-a alăturat de două ori Rusiei pentru a bloca în Consiliul de Securitate al ONU proiecte de rezoluţie ce condamnau represiunile conduse de regimul lui Bashar al-Assad împotriva revoltei ce durează de mai bine de 11 luni.