„Preşedintele Chavez a plecat din Maiquetia spre Havana pentru a fi operat. Imagini vor fi oferite la ora şapte, la VTV”, televiziunea oficială, a scris ministrul.
„Tocmai i-am dat comandantului Chavez o îmbrăţişare sinceră la Caracas. I-am spus «Mergeţi şi întorceţi-vă», iar el mi-a răspuns «Bineînţeles că o să mă întorc, Elias». Amin!” a scris vicepreşedintele Elias Jaua pe pagina reţelei de socializare Twitter.
Potrivit paginii electronice a Ministerului Comunicaţiilor, preşedintele a decolat în jurul orei 01:30 ora locală (08:00 ora României).
Hugo Chavez, în vârstă de 58 de ani, ar trebui să se opereze în zilele următoare la Havana, pentru a patra oară după ce a fost diagnosticat în 2011 cu tumoare canceroasă în zona pelvisului.
Preşedintele venezuelean, care s-a declarat de două ori complet vindecat, a anunţat sâmbătă recidiva cancerului, provocând emoţie în rândul populaţiei ţării.
„Este absolut indispensabil să urmez o nouă intervenţie chirurgicală”, după descoperirea „prezenţei de celule maligne în aceeaşi zonă”, a declarat el.
Medicii care se ocupă de cazul său au preconizat că intervenţia va avea loc vineri, având în vedere că este deja acolo, însă Chavez a refuzat, preferând să se întoarcă în Venezuela pentru a cere Parlamentului autorizaţia de a părăsi ţara pentru mai mult de cinci zile.
Chavez, preşedintele reales la 7 octombrie, care ar trebui să acceadă oficial în poziţie pentru al treilea mandat la 10 ianuarie, l-a desemnat pe preşedintele Nicolas Maduro nu doar pentru a-i asigura interimatul în cazul în care va deveni incapabil să-şi îndeplinească atribuţiile, dar şi pentru a-l succeda în eventualitatea în care îi va fi definitiv imposibil să-şi reia locul.
În cazul în care se va afla în incapacitatea de a-şi relua noul mandat la 10 ianuarie, Constituţia prevede noi alegeri în 30 de zile şi un interimat asigurat de preşedintele Parlamentului.
Dacă Chavez va deveni preşedinte la 10 ianuarie dar va vrea să-şi părăsească postul în primii patru ani ai mandatului, atunci vor fi convocate noi alegeri, în timp ce vice-preşedintele va asigura interimatul.