Prima pagină » Politic » Liberalii intenţionează să-l invite pe Taubman la un eveniment de campanie – surse –

Liberalii intenţionează să-l invite pe Taubman la un eveniment de campanie – surse –

Ambasadorul SUA la Bucureşti Nicholas Taubman ar putea fi invitat de liberali, în 21 noiembrie, alături de ambasadori ai unor state din UE la un eveniment electoral „TU şi EU la Ateneu” în scopul detensionării relaţiei dintre cele două părţi, au precizat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse din PNL.
Liberalii intenţionează să-l invite pe Taubman la un eveniment de campanie - surse -
17 nov. 2007, 14:29, Politic

Liberalii vor organiza, miercuri, 21 noiembrie, la Ateneul Român, o acţiune electorală intitulată „TU şi EU la Ateneu”, responsabil cu organizarea fiind ministrul Culturi Adrian Iorgulescu.

La eveniment vor fi invitaţi reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti şi ambasadori ai statelor membre UE şi se doreşte a fi o promovare a tinerilor de succes din domeniul culturii.

În contextul tensiunilor create de declaraţiile preşedintelui Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu la adresa ambasadorului SUA la Bucureşti, liberalii intenţionează să-l invite la eveniment şi pe Taubman, au declarat surse din partid.