La început, salariaţii mai bombăne niţel: „Da’ ce, domne, sunt pungaş sã mã aşez pe un scaun unde au stat infractori?„. Se potolesc doar când află că poligraful se foloseşte şi pentru testarea loialităţii, cinstei şi moralităţii şi că 85% din oamenii care se aşează pe scaun sunt diagnosticaţi ca inocenţi. Când sunt puşi faţă în faţă cu detectorul de minciuni, cei mai mulţi se pierd: „Nu cumva din cauza stãrii de emotivitate sau de tensiune o sã-mi iasã testul prost?”.
Dar Adrian Coman îl bate pe umăr părinteşte: „Aparatul simte starea de emotivitate şi-o scade din ecuaţie”. Poligraful, prin cei şase senzori aplicaţi pe pielea subiectului, reacţionează doar când acesta minte: „Atunci toate o iau razna, îi creşte tensiunea, îi scade pulsul, are stop respirator, i se modificã rezistenţa galvanicã a pielii şi are contracţii musculare”, fie că-i vorba de vânzări de informaţii din interiorul firmei, de minciunile trecute în CV de candidaţi la angajare (85-90% dintre CV-uri au cel puţin câte o înfloritură) şi până la intenţiile nematerializate de furt ale unor angajaţi.