Prima pagină » Life-Inedit » Cadourile de protocol primite de preşedinte în 2012. Băsescu şi-a păstrat o machetă de vapor

Cadourile de protocol primite de preşedinte în 2012. Băsescu şi-a păstrat o machetă de vapor

Preşedintele Traian Băsescu şi-a păstrat o machetă de vapor în valoare de 620 lei, primită cadou de protocol în cursul anului trecut, în timp ce Cristian Diaconescu, şeful Cancelariei prezidenţiale, a păstrat o medalie aniversară de argint evaluată la 111 lei, primită de la MAE.
Cadourile de protocol primite de preşedinte în 2012. Băsescu şi-a păstrat o machetă de vapor
Marius Fratila
18 ian. 2013, 11:20, Politic

Conform listei de bunuri de protocol primite cadou de către şeful statului sau alţi demnitari de la Palatul Cotroceni, celelalte cadouri, în valoare totală de 3.772 lei, au fost înregistrate în patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale.

Macheta de vapor păstrată de Băsescu are o lungime de 120 centimetri, valoarea calculată în moneda europeană fiind de 140 euro.

Medalia păstrată de Diaconescu este emisă de MAE cu ocazia aniversării în 2012 a 150 de ani de la înfiinţarea ministerului, fiind înaintată într-o cutie de prezentare albastră.

Acesta este singurul cadou primit de un alt demnitar de la Palatul Cotroceni decât şeful statului, înregistrat pe lista oficială făcută publică de Administraţia Prezidenţială.

Printre cadourile pe care şeful statului a preferat să le cedeze patrimoniului Administraţiei Prezidenţiale se numără şi o statuetă neagră din metal, cu valoarea evaluată de 134 de lei, reprezentând o panteră ucigând un bivol, un bumerang de lemn, de asemenea cu valoarea evaluată la 134 lei, o colecţie de cinci piese primită de la preşedintele Libanului reprezentând copii după obiecte feniciente expuse în Muzeul Naţional din Beirut, cu valoarea estimată la 250 de euro, precum şi două tablouri pe pânză în ulei.

Unul dintre cele două tablouri este realizat în 2010 de Eugene Al.Pann şi a fost evaluat la 150 de euro, iar celălalt de către Mugur Lucian Serdean în 2006, cu valoare estimată la 80 de euro.