Purtătorul de cuvânt al Sectorului Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisar-şef Valeriu Pera, spune că puiul de căprioară a fost găsit în urmă cu câteva zile, după ce poliţiştii de frontieră din Orşova au fost sesizaţi de doi tineri că animalul este lovit la picioare, după ce a căzut de pe versanţi, în apropierea Viaductului Târziului de pe drumul european 70, între localităţile Orşova şi Vârciorova.
„O patrulă a Poliţiei de frontieră de la Orşova a mers la locul unde se afla puiul de căprioară rănit, l-a ridicat şi l-a transportat în condiţii de siguranţă la sediul subunităţii, solicitând ajutorul unui medic veterinar şi informând Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor”, a spus Pera.
Reprezentanţii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Mehedinţi spun că şansele ca puiul să îşi revină sunt destul de mici, dar au fost de acord ca acesta să rămână în grija poliţiştilor de frontieră orşoveni până la vindecare, având în vedere că animalul este îngrijit.
Cu sprijinul unui medic veterinar din Orşova, poliţiştii de frontieră i-au asigurat puiului de căprioară medicamentele necesare şi hrana zilnică.
Şeful Poliţiei de Frontieră Orşova, comisar-şef Constanin Răchiţeanu, afirmă că animalul a reacţionat bine la tratament şi că dă semne de însănătoşire, dar cel mai probabil va fi dus într-o grădină zoologică.
Angajaţii Sectorului Poliţiei de Frontieră Orşova i-au amenajat un loc special în sediul instituţiei, unde îi este asigurată hrana zilnică şi i se administrează medicaţia prescrisă pentru ca rănile de la picioare să i se vindece.