Prima pagină » Știri externe » Semnal negativ pentru premierul britanic: Liberal-democraţii britanici au votat alături de laburişti împotriva unui proiect al lui Cameron

Semnal negativ pentru premierul britanic: Liberal-democraţii britanici au votat alături de laburişti împotriva unui proiect al lui Cameron

Deputaţii britanici i-au transmis un semnal negativ premierului britanic conservator David Cameron respingând proiectul acestuia de refacere a circumscripţiilor electorale, liberal-democraţii, aflaţi la putere, votând alături de opoziţia laburistă împotriva acestui text.
Semnal negativ pentru premierul britanic: Liberal-democraţii britanici au votat alături de laburişti împotriva unui proiect al lui Cameron

Deputaţii au respins cu 334 de voturi „împotrivă” şi 292 „pentru” un amendament care implică amânarea proiectului cel puţin până după 2018.

Cameron dorea să obţină, înaintea viitoarelor alegeri legislative, în 2015, o refacere a circumscripţiilor electorale, care ar fi fost, potrivit unor analişti, favorabilă Partidului Conservator.

Membrii liberal-democraţi ai Guvernului de coaliţie au votat împotriva aliaţilor lor conservatori pentru prima dată de la începutul legislaturii, în 2010.

Votul de marţi ilustrează încă o dată disensiuni tot mai mari între cele două partide membre ale Guvernului de coaliţie.

El a fost interpretat de către analişti drept un contra-atac al liberal-democraţilor, în urma respingerii proiectului de reformare a Camerei Lorzilor (Camera superioară a Parlamentului), pe care îl susţineau. Acest text a fost abandonat în august, prin încălcarea acordului de coaliţie încheiat în mai 2010, în urma unor alegeri legislative care nu au permis niciunui partid britanic să obţină o majoritate.