Prima pagină » Știri externe » Secretarul de Stat american, un catolic, va continua să se roage pentru Benedict al XVI-lea

Secretarul de Stat american, un catolic, va continua să se roage pentru Benedict al XVI-lea

Secretarul de Stat american John Kerry, un catolic, a declarat miercuri la Roma că va continua să se roage pentru Papa Benedict al XVI-lea, care urmează să demisioneze joi seara.
Secretarul de Stat american, un catolic, va continua să se roage pentru Benedict al XVI-lea

„Statele Unite transmit cele mai bune urări Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea, într-un moment în care părăseşte Vaticanul după ani de serviciu şi devotament faţă de Dumnezeu, Biserica Catolică şi pacea mondială”, scrie Kerry într-un comunicat difuzat la Roma, unde se află pentru a participa la o reuniune internaţională, joi, pe tema stuaţiei din Siria.

„În prezent, continui să mă rog pentru Papa Benedict al XVI-lea şi îi prezint cele mai bune urări, în contextul în care se retrage”, a adăugat şeful diplomaţiei americane, care este catolic.

Nu există un plan anunţat al unei întâlniri între cei doi.

Statele Unite vor să „continue importanta relaţie cu Vaticanul şi să coopereze cu noul papă în vederea promovării dialogului, drepturilor omului şi demnităţii umane în întreaga lume”, a mai scris Kerry.

Papa german, care a anunţat la 11 februarie hotărârea istorică de a demisiona, este primul pontif ce face acest gest în mod deliberat în ultimele şapte secole.

Joi, la ora 19.00 GMT (21.00, ora României), Joseph Ratzinger va părăsi Vaticanul, fără vreo ceremonie, retrăgându-se sub titlul de „Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit” la reşedinţa de vară, Castelul Gandolfo. Ulterior, el se va instala într-o mănăstire, departe de ochii lumii, la Vatican.