Total încearcă să îşi menţină prezenţa în Iran, unde compania investeşte într-un proiect important de exploatare de gaze, într-un timp în care guvernul francez exercită presiuni asupra companiilor în vederea întreruperii legăturilor de afaceri cu statul musulman.
Negocierile privind proiectul South Pars evoluează într-un ritm mai lent, a indicat De Margerie, negând însă că această situaţie este o consecinţă a intervenţiei guvernului francez, care a solicitat, în luna septembrie, restricţionarea legăturilor economice cu Iranul, în contextul nemulţumirii statelor occidentale privind programul nuclear dezvoltat de statul musulman.
"Astăzi aş fi încântat să am un contract pentru proiectul South Pars gata de semnat, dar acest document nu există încă. Uneori e indicat să te mişti mai lent, dar în ceea ce priveşte Iranul vom menţine o relaţie pe termen lung", a afirmat De Margerie, adăugând că statul musulman ar putea interveni pentru suplimentarea livrărilor de energie către Europa, prin intermediul Turciei.
Franţa a adoptat o poziţie mai severă faţă de programul de îmbogăţire a uraniului dezvoltat de Iran, după numirea lui Sarkozy în funcţia de preşedinte, în mai 2007, susţinând sancţiunile propuse de ţările occidentale împotriva statului musulman.
Ţările vestice sunt îngrijorate că Iranul vizează producerea de arme atomice, deşi autorităţile de la Teheran susţin că programul nuclear vizează asigurarea unor surse suplimentare de electricitate.
Solicitarea lui De Margerie în vederea analizării potenţialelor beneficii asigurate de Iran în calitate de furnizor de energie pentru Europa a fost pronunţată într-un timp în care dezbaterile privind dependenţa Europei faţă de importurile de gaze naturale din Rusia se intensifică.