Distincţiile oferite de Uniunea Cineaştilor au o tradiţie impresionantă. Evenimentul a fost inaugurat în 1971 şi numără până în prezent peste 40 de ediţii, recompensând constant valorile cinematografului românesc, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Printre laureaţii UCIN s-au numărat de-a lungul timpului Lucian Pintilie, Dan Piţa, Andrei Blaier, Constantin Vaeni, Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Stere Gulea, Nae Caranfil, Hanno Hoffer, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Radu Muntean, Marian Crişan, Adrian Sitaru, Călin Peter Netzer.
Anul acesta, câştigătorii premiilor UCIN vor fi aleşi dintre cele 48 de producţii înscrise în cele două secţiuni, lungmetraj (ficţiune, documentar) şi scurtmetraj, conform regulamentului care permite atât participarea filmelor sprijinite de o casă de producţie, cât şi a celor independente. Juriile celor două secţiuni sunt prezidate de cunoscutul critic Cristina Corciovescu, pentru secţiunea de lungmetraj, respectiv de îndrăgita actriţă Tora Vasilescu pentru secţiunea de scurtmetraj. Alături de ele, cele două jurii reunesc profesionişti de marcă ai cinematografiei româneşti: Ştefan Antonescu, Mircea Bunescu, Sotir Caragata, Silvia Cusursuz, Dana Duma, Victoria Marinescu, Adrian Sitaru şi Ştefan Velniciuc – pentru lungmetraj – şi Mihai Buzura, Niţă Chivulescu, Viorel Domenico, Bujor Râpeanu şi Mihai Şurubaru – scurtmetraj.
Despre competiţia strânsă din 2013, Cristina Corciovescu, colaboratoare constantă la International Film Guide (Londra) şi membră FIPRESCI, spune: „Anul acesta, juriul de lungmetraj s-a confruntat cu două provocări: prima – absenţa filmului lui Cristian Mungiu «După dealuri», pe care autorul nu a dorit să îl înscrie în competiţie. În ciuda acestei opţiuni discutabile, Mungiu rămâne un remarcabil ambasador al României în lume prin cinematograf. Cea de-a doua (provocare, n.r.) – prezenţa câtorva filme importante şi de valoare sensibil apropiată care a trebuit să-şi afle locul cel mai potrivit în palmares. Sperăm să le fi făcut faţă cât mai bine”.
De asemenea, jurizarea la secţiunea de scurtmetraj a fost o sarcină delicată, despre care Tora Vasilescu, interpreta unor roluri memorabile din cinema-ul românesc, declară: „Împreună cu colegii mei de juriu, am fost impresionaţi de talentul de care atât actorii, cât şi realizatorii filmelor de scurtmetraj au dat dovadă. Am fost tentaţi, în câteva cazuri, să acordăm premii ex-equo, dar am decis ca metoda democratică a numărării voturilor să hotărască câştigătorii”.