Prima pagină » Social » Hăineală: Marţi avem întâlnirea cu premierul în ceea ce priveşte propunerile de procurori şefi

Hăineală: Marţi avem întâlnirea cu premierul în ceea ce priveşte propunerile de procurori şefi

Preşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, a declarat, joi, că întâlnirea cu premierul Victor Ponta în chestiunea propunerii procurorilor şefi pentru Parchet şi DNA va avea loc marţi la ora 11:00, discuţiile cu premierul având în vedere calitatea acestuia de ministru interimar al Justiţiei.
Hăineală: Marţi avem întâlnirea cu premierul în ceea ce priveşte propunerile de procurori şefi
Andi Manciu
28 mart. 2013, 12:05, Social

Întrebată când va avea loc întâlnirea cu premierul Victor Ponta la CSM, Hăineală a răspuns: „Marţi la ora 11:00 vom avea o discuţie cu prim-ministrul în calitatea sa de ministru interimar al Justiţiei”.

Ea a mai susţinut că din punct de vedere constituţional nu există nicio diferenţă în cazul atribuţiilor ministrului Justiţiei în funcţie şi a celui interimar, Ponta având posibilitatea de a propune procurorii şefi pentru Parchet şi DNA.

Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA.

„Am discutat deja şi săptămâna viitoare, marţi, am solicitat – sper să fie de acord – o întâlnire cu secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii şi tot luni sau marţi o să mă văd şi cu preşedintele”, a spus Ponta.