Primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a declarat că descoperirea a fost făcută de muncitorii unei firme de construcţii, angajată de Primărie să lucreze la reabilitarea imobilului.
"Oamenii mi-au spus că toate erau la vedere. Mă mir că nu s-a întâmplat ceva, pentru că nu o dată copiii urcau prin pod să se joace cu porumbeii. Putea să se descarce vreo armă şi să păţească vreun copilaş ceva. Noi am izolat zona şi am chemat pirotehniştii de al Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să le ia", a spus primarul.
Edilul a afirmat că muncitorii au descoperit şi o puşcă învelită în ediţia din 20 mai 1938 a ziarului "Curentul", cotidian românesc din acea perioadă, care se pronunţa ferm împotriva mişcării legionare.
"M-am informat de la bătrânii satului şi am aflat că în anul acela erau grupuri de legionari pe aici, coordonaţi de la Năsăud, aşa se explică faptul că au stat ascunşi prin te miri ce clădiri şi au avut arme", a adăugat Sângeorzan.
Şcoala Genearlă Feldru are peste o sută de ani vechime şi va fi reabilitată din fonduri de la Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, întreaga lucrare fiind evaluată la 1,4 milioane de lei.