Potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, data de 18 aprilie a fost convenită în 1983, de International Council on Monuments and Sites (ICOMOS) şi UNESCO, pentru a marca Ziua Mondială a Monumentelor şi Siturilor şi pentru atragerea interesului publicului pentru protejarea patrimoniului arhitectural.
Anul acesta, subiectul Zilei Mondiale a Monumentelor şi Siturilor este „Patrimoniul Educaţiei”. El va fi evocat în cursul unei manifestări care se va desfăşura joi, de la ora 14.30, la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, la invitaţia rectorului acestei universităţi şi a ICOMOS România, în prezenţa autorităţilor de specialitate din domeniul educaţiei, învăţământului superior, culturii şi patrimoniului şi a conducătorilor instituţiilor şcolare, liceale şi universitare – monumente istorice – din Bucureşti.
Dat fiind că în Bucureşti există 45 de monumente istorice în care funcţionează instituţii de educaţie, la această manifestare vor fi invitaţi administratorii acestor clădiri – rectori, decani, directori de licee sau şcoli generale, directori de biblioteci, împreună cu ministrul Educaţiei Naţionale, ministrul delegat pentru Învăţământ Superior şi Cercetare şi ministrul Culturii.
În cursul manifestării se va decerna diploma de onoare a ICOMOS profesorului doctor arhitect Aurelian Trişcu, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale atât ca profesor, cât şi ca arhitect la educarea tinerelor generaţii în spiritul interesului şi grijii pentru patrimoniul construit. După o scurtă prezentare a patrimoniului educaţiei din România şi intervenţii ale câtorva dintre cei invitaţi, manifestarea se va încheia cu semnarea unei Declaraţii subliniind importanţa relaţiei dintre patrimoniu şi educaţie şi angajamentul semnatarilor în promovarea patrimoniului cultural în cadrul activităţilor educaţionale.