Prima pagină » Life-Inedit » Cântăreţul de muzică gospel George Beverly Shea a murit la vârsta de 104 ani

Cântăreţul de muzică gospel George Beverly Shea a murit la vârsta de 104 ani

George Beverly Shea, un cântăreţ de muzică gospel cu o voce de bariton, care a colaborat cu Billy Graham vreme de peste 60 de ani, a murit marţi, după o scurtă suferinţă, la vârsta de 104 ani, a anunţat Billy Graham Evangelistic Association.
Cântăreţul de muzică gospel George Beverly Shea a murit la vârsta de 104 ani

George Beverly Shea s-a născut în provincia canadiană Ontario, unde tatăl său era pastor metodist. A cântat pentru prima dată alături de Billy Graham în 1943 şi s-a înrolat în „cruciada” religioasă lansată prin oraşele americane de acest celebru evanghelist, în 1947.

Shea a înregistrat peste 70 de albume şi a primit 10 nominalizări la premiile Grammy, câştigând acest prestigios trofeu în 1965. A primit şi un premiu Grammy pentru întreaga carieră în 2011.

A fost membru al Gospel Music Association Hall of Fame şi al Religious Broadcasting Hall of Fame.

George Beverly Shea a murit în reşedinţa sa din statul Carolina de Nord, unde locuia cu cea de-a doua soţie a sa, Karlene.