Potrivit documentelor depuse de societatea Dogan Media Internaţional SA (care deţine licenţa audiovizuală a televiziunii generaliste Kanal D), postul va difuza programe producţie proprie – 47,80% (faţă de 32,30% procentul aprobat până în prezent de CNA, n.r.) şi producţii ale altor producători – 52,20% (faţă de 67,70%).
Grila Kanal D va conţine programe de informare – 10,50% (faţă de 8,80%), filme – 27,70% (faţă de 30,20%), programe de divertisment – 44,60% (faţă de 43,70%), publicitate şi teleshopping – 17,20% (la fel ca până acum).
Totodată, CNA a primit de la Dogan Media Internaţional SA o adresă potrivit căreia acţionariatului societăţii a fost modificat recent.
Înainte de modificarea acţionariatului, acţionarii Dogan Media Internaţional SA erau: Dogan Media International GMBH (Germania) – 99,9999680% şi Rukiye Sevda Boduroglu – 0,0000319%.
În prezent, potrivit documentului depus la CNA, acţionarii Dogan Media Internaţional SA sunt aceiaşi, însă procentele acestora s-au modificat: Dogan Media International GMBH (Germania) – 99,99997% şi Rukiye Sevda Boduroglu – 0,00003%.
Pe de altă parte, în şedinţa din 13 noiembrie 2012, CNA aprobase cea mai recentă modificare a acţionariatului Dogan Media Internaţional SA. Atunci din acţionariatul Dogan a ieşit Ringier (Nederland) B.V. (Olanda), care avea 16,8268% din acţiuni.
Acţionarii Dogan Media International GMBH sunt Hurryiyet A.S. (Turcia) şi Dogan Media Holding A.S. (Turcia), ambele cotate la bursa din Istanbul.
Membrii CNA au aprobat, marţi, cu unanimitate de voturi solicitările Dogan Media Internaţional SA privind modificarea grilei şi a acţionariatului.
Televiziunea Kanal D este operată în România de Dogan Media International SA, subsidiară a grupului Dogan Yayin Holding (DYH), care este lider pe piaţa de media din Turcia. Dogan a intrat pe piaţa de televiziune din România în ianuarie 2007, când televiziunea Kanal D a primit licenţă audiovizuală de la CNA. Kanal D a început să emită din februarie 2007.
Compania elveţiană Ringier AG a anunţat, în ianuarie 2007, că va prelua 25% din Dogan Media International. Ulterior, s-a semnat un acord între compania elveţiană şi Dogan Yayin Holding A.S. În ultimii ani, Ringier şi-a tot redus participaţia la Kanal D.