Prima pagină » Social » Dinamo – Steaua: Cinci persoane duse la secţia de poliţie după derbi

Dinamo – Steaua: Cinci persoane duse la secţia de poliţie după derbi

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că au fost duse la poliţie cinci persoane, pentru folosirea de materiale pirotehnice la derbiul Dinamo-Steaua, şi acestea riscă pedepse de până la cinci ani de închisoare.
Dinamo - Steaua: Cinci persoane duse la secţia de poliţie după derbi

„Deocamdată au fost identificate cinci persoane, care au fost conduse la secţia de poliţie pentru folosirea de materiale pirotehnice în incinta arenei, faptă considerată infracţiune şi riscă pedepse de până la cinci ani de închisoare. De asemenea, clubul organizator şi firma de pază vor fi sancţionate pentru că nu au luat măsurile necesare pentru evitarea incidentelor şi pentru control corporal deficitar al suporterilor”, a declarat Enache pentru MEDIAFAX.

Echipa Steaua a învins, vineri, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Dinamo, în derbiul etapei a XXXI-a a Ligii I, golurile fiind marcate de Mansaly Boubacar, în proprie poartă, în minutul 13, şi de Cristian Tănase, în minutul 70.