Tânărul în vârstă de 21 de ani, al cărui prenume este Alexandre, a „recunoscut faptele” în cursul interpelării, a declarat procurorul într-o conferinţă de presă.
Oficialul a denunţat o „voinţă de a ucide destul de evidentă” a tânărului, descris de către o sursă apropiată anchetei ca un „tânăr islamist convertit recent”.
Agresarea militarului, rănit la nivelul gâtului şi spitalizat weekendul trecut, a avut loc după trei zile de la asasinarea unui militar britanic de către doi islamişti radicali, la Londra, fără să fi fost stabilită vreo legătură între cele două atacuri.
Agresiunea a produs o puternică emoţie în Franţa, după un an de la asasinarea în numele jihadului a şapte persoane, inclusiv trei militari, de către Mohamed Merah, un tânăr infractor de la periferia oraşului Toulouse (sud-vest).
Pe această temă, ministrul francez de Interne a declarat miercuri că există, în opinia sa, „câtreva zeci, chiar câteva sute de potenţiali Merah” în Franţa. El a avertizat totodată împotriva riscului reprezentat de „câteva sute de europeni” plecaţi să lupte în Siria, „uneori” alături de „trupe afiliate în mod clar Al-Qaida”.
Agresarea militarului, care se afla într-o misiune de patrulare în cadrul unui dispozitiv antiterorist, a fost filmată de camere video de supraveghere, iar poliţia dispune de imagini clare. În anumite imagini, agresorul poate fi văzut rugându-se, cu câteva minute înainte de agresiune, având capul acoperit şi purtând haine de culoare închisă, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Ministrul de Interne Manuel Valls a evocat „un act fără îndoială pregătit, care din fericire nu s-a terminat în mod tragic”.
„Acest bărbat era cunoscut. Nu voi spune mai multe despre acest lucru”, i-a răspuns el unui jurnalist care l-a întrebat dacă suspectul era cunoscut de serviciile de informaţii.
Procurorul din Paris a declarat că presupusul autor al agresiunii nu era cunoscut de serviciile de informaţii şi că identitatea sa a fost verificată în 2007, cu ocazia unei rugăciuni pe stradă.