Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, peste 70 de persoane, elevi şi profesori, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe joi noapte între orele 22.30 – 23.00, acuzând dureri abdominale, greţuri şi vărsături.
El a precizat că simptomele au apărut la aproximativ o oră după ce elevii şi profesorii, care participau la banchetul de absolvire a clasei a VIII-a, au mâncat aperitivul.
Conform sursei citate, din cele peste 70 de persoane care au ajuns la spital, 55 au rămas internate pe parcursul nopţii, iar dintre acestea 30 au fost externate vineri dimineaţă. Până vineri după-amiază toţi cei 55 de pacienţi rămaşi în spital au fost externaţi.
„Au fost internaţi la diverse secţii, pentru că nu erau destule locuri, simptomele de toxiinfecţie alimentară erau uşoare spre medii, iar începând de vineri dimineaţă a început externarea pacienţilor, astfel că toţi au ieşit din spital, starea lor fiind bună”, a spus Demian.
Constantin Demian a mai spus că angajaţii unităţii medicale au luat probe biologice pentru a fi analizate.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Satu Mare au declarat că fac verificări la restaurantul unde a avut loc banchetul de absolvire şi că până în prezent nu a fost luată nicio măsură în acest caz fiind aşteptate rezultatele controlului.