Potrivit poliţiştilor constănţeni, băieţetul de şase ani a căzut în jurul orei 17:00, incidentul petrecându-se pe Aleea Egretei, din cartierul CET al muncipiului Constanţa.
Din primele date a reieşit că băiatul de şase ani era singur acasă când a avut loc accidentul.
El a fost transportat cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Potrivit cadrelor medicale copilul, care a suferit multiple traumatisme, este cooperant.
Băieţelul a rămas internat în spital, medicii fiind însă rezervaţi în privinţa stării copilului.
Acesta este al doilea caz petrecut vineri la Constanţa, după ce în jurul prânzului o fetiţă de un an şi şapte luni a murit tot după ce a căzut de la geamul unui apartament situat la etajul al patrulea al unui bloc, Poliţia deschizând o anchetă în acest caz.