Prima pagină » Știri externe » Catherine Ashton efectuează marţi o vizită în Republica Moldova

Catherine Ashton efectuează marţi o vizită în Republica Moldova

Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă Catherine Ashton efectuează marţi o vizită în Republica Moldova, anunţă Comisia Europeană (CE) într-un comunicat.
Catherine Ashton efectuează marţi o vizită în Republica Moldova

Vicepreşedinta CE se va întâlni, la Chişinău, cu premierul Iurie Leancă şi ministrul de Externe Natalia Gherman. Lady Ashton se va întâlni, de asemenea, cu preşedintele Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului Igor Coman şi lideri ai partidelor politice, potrivit aceleiaşi surse.

Republica „Moldova şi-a demonstrat angajamentul în a coopera cu Uniunea Europeană (UE), iar la Chişinău voi sublinia asupra angajamentului nostru reciproc privind asocierea politică şi integrarea economică a (Republicii) Moldova cu UE. Voi sublinia totodată atât asupra susţinerii de către UE a reformelor politice şi economice curente din Republica Moldova, cât şi asupra unor provocări cu care se confruntă, ca stabilizarea instituţiilor democratice, lupta împotriva corupţiei şi îndreptarea spre o soluţionare a conflictului transnistrean”, a declarat vicepreşedinta CE înaintea acestei vizite.

UE şi Republica Moldova au finalizat negocierile unui Acord de Asociere, inclusiv asupra unei Zone de liber-schimb aprofundate şi cuprinzătoare, ce urmează să fie iniţiat la summitul din Vilnius (Lituania) al Parteneriatului Estic, în noiembrie 2013.