Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, bărbatul, în vârstă de 42 de ani, lucra ca agent de poliţie la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor din Bucureşti, iar miercuri se afla în vacanţă pe litoral.
La un moment dat, el a intrat în mare, în dreptul plajei din Neptun, iar în scurt timp i s-a făcut rău şi a căzut în apă. Bărbatul a fost scos la mal, fiind chemată şi o ambulanţă, iar cadrele medicale i-au acordat primul ajutor.
Poliţistul a fost transportat apoi la spitalul din Mangalia pentru continuarea investigaţiilor medicale, dar aici a murit în urma unui infarct.
Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei.