La evenimentele organizate în memoria victimelor vor lua parte numeroase organizaţii, între care Muzeul Casa Terorii, Centrul Snetberger, compania de telecomunicaţii Telenor şi IBM, a declarat o agenţie de comunicare pentru MTI.
Patru filme despre aceste crime vor fi prezentate în diverse locaţii la Budapesta, dar şi de către persoane private, pe Internet, în cadrul unui angajament de a aminti aceste evenimente.
Proiecţii publice vor avea loc în cinematografe din capitală, la un festival organizat în vestul Ungariei şi la Biserica lui Isus din Pesta, în cadrul unor evenimente care coincid cu Ziua comemorării victimelor rome ale Holocaustului (Porjamos).
Nouă atacuri au fost comise împotriva unor familii de romi care locuiau la periferia unor sate mici, începând din iulie 2008 şi până în august 2009, în centrul şi estul Ungariei. Şase persoane au fost ucise, inclusiv un copil, la vârsta de cinci ani.