Prima pagină » Politic » Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul RMGC, n-a fost favorabil

Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul RMGC, n-a fost favorabil

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că în cadrul USL l-a întrebat pe Victor Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul privind Roşia Montană şi apoi să-l asume în termenii Guvernului, dacă esteconvins de utilitatea şi necesitatea acestuia, precizând că premierul "nu a fost favorabil" variantei.
Antonescu: L-am întrebat pe Ponta dacă nu doreşte să retragă proiectul RMGC, n-a fost favorabil
Andi Manciu
12 sept. 2013, 19:49, Politic

Antonescu a fost întrebat, joi, dacă în şedinţa USL a fost invocată posibilitatea retragerii proiectului privind Roşia Montană din Parlament.

„Am trecut repede în revistă cele petrecute şi unde au existat disfuncţiile, ca să zicem aşa, de comunicare. Eu i-am propus premierului sau l-am întrebat ce poziţie are – şi premierul şi alţi câţiva miniştri, că erau şi doi vicepremieri -, dacă nu socoteşte, în condiţiile în care este convins de utilitatea, de necesitatea şi de urgenţa proiectului, să retragă proiectul de lege şi să-l asume în termenii Guvernului. Domnia sa nu a fost favorabil unei asemenea variante, spunând că a plecat în Parlament, doreşte în Parlament„, a afirmat Antonescu.