Prima pagină » Știri externe » Turcia avertizează Siria să nu riposteze doborârii elicopterului militar: „Trebuie să ştie că îşi va asuma consecinţele”

Turcia avertizează Siria să nu riposteze doborârii elicopterului militar: „Trebuie să ştie că îşi va asuma consecinţele”

Ministrul turc de Externe, Ahmet Davatoglu, a avertizat regimul Bashar al-Assad să nu se gândească la represalii după doborârea unui elicopter sirian luni, ameninţând că vor exista "consecinţe".
Turcia avertizează Siria să nu riposteze doborârii elicopterului militar:

„Dacă regimul sirian se gândeşte la represalii, trebuie să ştie că îşi va asuma consecinţele”, a declarat şeful diplomaţiei turce.

Davutoglu nu crede că atentatul comis marţi la frontiera dintre Siria şi Turcia a fost o reacţie la doborârea elicopterului sirian. „Serviciile noastre de securitate şi informaţii vor efectua o anchetă, dar ar fi eronat să tragem concluzia pripită că este vorba de o acţiune de represalii”, a spus ministrul turc, referindu-se la atentatul comis marţi în punctul de frontieră Bab al-Hawa, pe partea siriană, soldat cu 12 răniţi.

Armata turcă a doborât luni un elicopter militar sirian care ar fi pătruns în spaţiul aerian al Turciei.