Membrii grupării sunt suspectaţi de contrafacere şi contrabandă cu ţigări, acestea fiind vândute în toată ţara.
În urma percheziţiilor a fost descoperită într-un imobil din localitatea Clinceni, judeţul Ilfov, o linie completă de fabricare a ţigaretelor, neautorizată, aflată în stare de funcţionare, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
Procurorii au ridicat cantităţi importante de ţigări, tutun vrac, aparatura de imprimerie şi ambalajele destinate funcţionării fabricii.
Anchetatorii vor audia la DIICOT – Structura Centrală 26 de persoane.
Percheziţiile au fost făcute de procurorii DIICOT de la Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi, ofiţeri de poliţie judiciară de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Poliţia de Frontieră – Serviciul Teritorial Iaşi, cu sprijinul Jandarmeriei Române şi Autorităţii Naţionale a Vămilor. Acţiunea a fost sprijinită de Serviciul Român de Informaţii.
Procurorii DIICOT au cooperat în această cauză cu autorităţile din Republica Moldova.