Preşedintele PNL va explica pentru telespectatorii Pro TV care au fost motivele pentru care a ales să aibă o reacţie publică referitoare la declaraţiile premierului Victor Ponta despre schimbarea din funcţie a procurorului Lucian Papici.
Exploatarea resurselor naturale ale României şi viitoarele alegeri prezidenţiale au fost alte subiecte dezvoltate de preşedintele Senatului împreună cu Cristian Leonte, moderatorul emisiunii, şi jurnaliştii Claudiu Pândaru (director editorial Gandul.info) şi Cristian Hostiuc (director editorial Ziarul Financiar).
Se consideră Crin Antonescu un candidat mai bun la Preşedinţie decât Victor Ponta, în eventualitatea în care acesta ar candida? Telespectatorii Pro TV pot afla răspunsul la această întrebare, duminică, în emisiunea „După 20 de ani”.