Prima pagină » Știri externe » Rusia este nemulţumită de stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian

Rusia este nemulţumită de stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian

Rusia a apreciat că "nu există motive pentru a aplauda" negocierile între Iran şi Grupul 5+1 pe tema programului nuclear iranian, încheiate miercuri la Geneva, subliniind că rezultatele ar fi putut fi mai bune.
Rusia este nemulţumită de stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian

„Rezultatele sunt mai bune decât cele de la Alma-Ata, dar acest lucru nu garantează progrese ulterioare. Nu există motive pentru a aplauda. Ar fi putut fi mai bine”, a declarat Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe.

Potrivit lui Riabkov, „distanţa între poziţiile Iranului şi Grupului 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) se măsoară în kilometri”.

Diplomatul rus a calificat negocierile de la Geneva drept „dificile, uneori tensionate, deseori imprevizibile”.

„Principala dificultate este lipsa încrederii între participanţii la negocieri”, a explicat Riabkov.

Viitoarea reuniune pe tema programului nuclear iranian se va desfăşura la Geneva pe 7-8 noiembrie, conform declaraţiei finale adoptată după actualele discuţii.

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a citit această declaraţie la finalul actualei reuniuni, subliniind că participanţii nu vor dezvălui detaliile planului prezentat de Teheran.