„Vom construi un nou stadion, pe măsura istoriei clubului şi a originilor sale bizantine„, a declarat Dimitris Melissanidis, omul de afaceri care a preluat clubul din iunie 2013, cu ocazia prezentării noului proiect.
„După distrugere vine întotdeauna renaşterea. Iar de data aceasta, zidurile care protejează echipa noastră sunt mai înalte şi mai impenetrabile”, a continuat el, referindu-se la stadionul construit în 1930 şi afectat serios în urma cutremurului din 1999, apoi demolat în 2003.
Potrivit presei din Grecia, Melissanidis a reuşit să obţină o importantă sumă de bani de la suporterii bogaţi ai clubului, în timp ce autorităţile regionale au anunţat că vor investi 20 de milioane de euro în echipamentul ce va utila stadionul de 34.000 de locuri.
Lucrările, care vor crea 400 de locuri de muncă, vor începe în 2014 şi vor fi finalizate în 2016.