Fotografia a fost realizată de Kathleen McLaughlin.
„În Maramureş, bisericile ortodoxe sunt împărţite în două jumătăţi. Jumătatea din faţă este rezervată bărbaţilor, iar jumătatea din spate şi curtea din faţa bisericii sunt rezervate femeilor„, se afirmă în textul care însoţeşte această imagine publicată pe site-ul nationalgeographic.com.
Fotografia prezintă mai multe femei, îmbrăcate în haine specifice zonei maramureşene – bundiţe, baticuri colorate şi fuste încreţite -, în timp ce intră în biserică. Printre ele se află şi o fetiţă, surprinsă în timp ce privea peste umărul drept spre obiectivul aparatului de fotografiat.
„Însă ce face ca aceasta să fie fotografia zilei? Privirea unei fetiţe, direct spre aparatul de filmat, în timp ce era împinsă de la spate, cu un gest protector, în biserică, de rudele sale mai în vârstă reprezintă un adevărat cadou, un moment perfect capturat pe peliculă„, a spus Alexa Keefe, editorul secţiunii „Photo of the Day” de pe site-ul nationalgeographic.com.